La nici două luni de la verdictul final al sezonului trecut, Liga a IV-a își reia partidele în weekend, într-un sezon care pare cu atât mai interesant, cu cât regina competiției stagiunii 25/26, Petrolul Berca, a promovat la “profesioniști”.
La o primă vedere, afișul pare cumva mai sărac fără Berca, însă promovarea galben-albaștrilor validează întrecerea buzoiană. Mai mult, oferă mai multor trupe șansa de a aspira la un loc în liga a iii-a, sau cel puțin la barajul de promovare. Carpați Nehoiu este, din nou, numele avansat de mai toți chibiții, însă nu pot fi neglijate sub nici o formă Montana Pătârlagele și Voința Lanurile, Gloria Vadu Pașii sau Știința Cernăteșri, primele două campioane ale unor ediții trecute. Sunt voci care aduc în discuție și numele celor de la Glodeanu Siliștea, club promovat anul trecut pe prima scenă a fotbalului județean.
Prima etapă chiar aduce un derby, Montana vs Lanurile, meci important, având în vedere formatul competiției, întrucât echipele se întâlnesc o singură dată în sezonul regular. O altă întâlnire care se anunță a fi cu scântei este cea dintre Șoimii Siriu și Carpați Nehoiu, una dintre cele mai vechi confruntări din fotbalul local. Nu în ultimul rând, întâlnirea dintre Gloria Vadu Pașii și Team Săgeata, două trupe candidate perene la play-off, dar care cel puțin în această stagiune nu sunt văzute ca favorite la titlu.
Primele opt clasate se vor califica în play-off, acolo unde se va juca tur-retur, fiecare cu fiecare, rezultând paisprezece etape. De menționat, echipele vor întra în play-off cu toate punctele acumulate în sezonul regular, spre deosebire de Superliga, acolo unde numărul punctelor se înjumătățește
La polul opus, cluburile clasate pe locurile 9-16 vor juca play-out, tot pe sistem tur-retur, locurile 6-8 urmând să retrogradeze direct în Liga a V-a. Locul 5 va da barajul pentru menținere/promovare.


