Vizită de lucru fulger, la Buzău, pentru Răzvan Burleanu și o parte din echipa FRF. Șefii fotbalului românesc au inspectat locațiile unde se vor construi bazele sportive prinse în programul “Euro2021”, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții.
Complexurile sportive vor fi situate în Vernești, Poșta Câlnău și Mărăcineni, locațiile fiind alese grație vecinătății cu municipiul. Un alt proiect vizează construcția unei baze care va cuprinde 3 terenuri de fotbal la ieșirea din Buzău, către Vernești
Federalii au mers și la cele două cluburi de fotbal reprezentative ale municipiului Buzău. Dacă la Gloria s-a discutat despre chichițele legislative în vederea obținerii dreptului de a evolua în prima ligă, vizita la Metalul a vizat schimbarea suprafeței de joc. Sinteticul de pe Cornel Negoescu ar putea fi înlocuit chiar înainte de finalul lui 2021.
Delegația de la FRF a vizitat și complexul Concas, locație care aparține acum Liceului Sportiv. Instituția de învățământ ar putea beneficia, în viitorul apropiat, de o injecție serioasă de fonduri, pentru modernizarea facilităților de care dispune în acest moment. (Andrei Solomon)




