TREI ZILE PÂNĂ LA „MICA UNIRE”. IATĂ CUM SE VA SĂRBĂTORI LA BUZĂU

TREI ZILE PÂNĂ LA „MICA UNIRE”. IATĂ CUM SE VA SĂRBĂTORI LA BUZĂU

hora-unirii Ne mai despart doar trei zile până la 24 ianuarie, ziua Unirii  Principatelor Române, care va fi sărbătorită şi la Buzău.

 Centrul Cultural Francofon, în parteneriat cu Centrul  Judeţean de Cultură şi Artă şi mai multe unităţi şcolare din  municipiu, vor organiza proiectul „În Unire stă puterea”, cu  scopul aniversării Micii Uniri prin literatură, muzică şi dans  popular.

 Acţiunea se va desfăşura la Galleria Mall, pe 24 ianuarie între  orele 11 şi 13 şi va debuta cu o lectură dramatizată a povestirii  „Moş Ion Roată şi Unirea”, scrisă de Ion Creangă.

Dansatorii profesionişti de la Ansamblul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă, vor interpreta o suită de dansuri populare din cele două Principate şi, în final, îi vor învăţa pecei prezenţi să joace româneşte.

Acţiunea se va încheia cu Hora Unirii, iar toţi cei care se vor prinde în dans, vor primi steguleţe tricolore şi baloane.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și