Instituţia Prefectului Buzău este beneficiara unui program de asistenţă financiară ce are ca scop identificarea de parteneri pentru proiecte transnaţionale aplicabile la Buzău.
Prefectul Judeţului Buzău se va deplasa în Norvegia însoţit de un alt reprezentant al instituţiei, unde vor avea discuţii cu oficialităţile Primăriei Oslo şi altor instituţii neguvernamentale. În urma acestor întâlniri, se doreşte a se încheia parteneriate în interesul celor două comunităţi.
De asemenea, vor fi purtate discuţii referitoare la susţinerea şi integrarea comunităţilor de rromi.
Deplasarea este finanţată prin acest proiect şi se va bucura şi de sprijinul Ambasadei României în Regatul Norvegiei.



