Trei copii, printre cei șase răniți. Care este starea celor șase victime din accidentul produs la Poșta Câlnău

Trei copii, printre cei șase răniți. Care este starea celor șase victime din accidentul produs la Poșta Câlnău

Astăzi, în jurul prânzului, șase persoane, printre care trei copii, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Buzău, în urma unui accident produs pe E85, la Poșta Câlnău. A fost vorba despre un impact între două autoturisme care circulau în același sens de mers.

,,Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între două autovehicule ce se deplasau pe direcția Buzău către Vrancea, la volanul cărora se aflau un conducător auto de 42 de ani, din Puiești și unul în vârstă de 46 de ani, Poșta Câlnău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi și a patru pasageri din mașina conducătorului auto din Puiești, o femeie în vârstă de 35 de ani și trei copii cu vârste cuprinse între 1 an și 14 ani.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul., transmite IPJ Buzău.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău au transmis date cu privire la starea celor șase victime:

,,În urma accidentului rutier produs pe raza comunei Poșta Câlnău, la U.P.U.-SMURD au fost transportate 6 victime. Cei doi șoferi, în vârstă de 46 de ani, respectiv 42 de ani, au suferit politraumatisme prin accident rutier, cu TCC, TCF, traumstism toraco-abdominal, traumatism membru superior.

O femeie, în vârstă de 35 de ani, împreună cu copilul în vârstă de 2 ani, au suferit policontuzii. Alți doi copii, în vârstă de 10, respectiv 14 ani, au suferit politraumatisme în urma accidentului rutier. Toate cele 6 victime sunt stabile hemodinamic și respirator, în curs de investigații., precizează Biroul de Presă al celei mai mari unități medicale din județ.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și