Se anunță un număr foarte mare de suporteri, mâine seară, la meciul dintre Gloria și Rapid. Pe asta mizează și Andrei Prepliță. Tânărul antrenor, sigur că spectatorii vor umple tribunele, a declarat că atitudinea echipei sale trebuie să fidelizeze spectatorii. Altfel, mai ales dacă rezultatele nu vor apărea, Gloria ar putea juca acasă cu o medie scăzută de spectatori.
Fostul internațional și-a propus cât mai multe puncte în următoarele patru etape, perioadă la finele căreia campionatul se va întrerupe, iar Andrei Prepeliță va avea ocazia unui stagiu de pregătire scurt, care să omogenizeze lotul. Din fericire, toate echipele angrenate în cursa internă au arătat, în aceste patru etape, semne de slăbiciune.
Meciul dintre Gloria și Rapid se joacă mâine seară, de la ora 22:00. Cel mai ieftin bilet costă 15 lei.