Tradițiile și obiceiurile buzoiene, promovate printr-o expoziție-eveniment. Un plugușor vechi de peste un secol este „vedeta” expoziției

Tradițiile și obiceiurile buzoiene, promovate printr-o expoziție-eveniment. Un plugușor vechi de peste un secol este „vedeta” expoziției

Timp de trei luni, buzoienii, și nu numai, vor avea ocazia să descopere patrimoniul natural și cultural al județului, în cadrul Expoziției “Descoperă Buzăul – Patrimoniul de lângă tine”. „Vedeta” expziției de la Galeriile de artă este un plugușor vechi de peste o sută de ani, din zona Bisoca, cunsocut în zonă ca Plugul lui Cuza.

La vernisajul expoziției a participat și președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu, cel care, în deschidere, i-a rugat pe cei prezenți să țină un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Măciucă, om de cultură din Rm. Sărat, fost director al muzeului municipal, cel care, miercuri seară, a trecut la cele veșnice!

În credința populară, iarna începea odată cu Sfântul Andrei sau Moș Andrei, prilej cu care se deschidea oficial sezonul sărbătorilor de iarnă. În acest sens, sunt expuse o serie de obiecte ce evocă sărbătorile calendarului creștin până la Anul Nou, precum și cetele de colindători din mai multe zone ale județului: capră și măști de iarnă confecționate la câmpie, bici și clopot de la deal, buhai, stea și sorcovă realizate la munte.

Plugul bisocenilor sau Plugul lui Cuza, considerat unic în plan național, este promovat în cadrul expoziției pentru toți cei care doresc să ducă mai departe cetele de colindători.

În lunile ianuarie și februarie, obiectele expuse la secțiunea calendarului creștin vor continua să vorbească vizitatorilor despre tradițiile și obiceiurile de la Bobotează și până de Dragobete.
De asemenea, expoziția pune în evidență și universul feminin. În acest context, sunt aduse în prim-plan obiecte din gospodărie, regăsite în colecții private din Dealul Viei și Aldeni precum și o colecție de ștergare de la câmpie, din zonele Brădeanu și Smeeni.

Expoziția aduce în prim-plan și patrimoniul gastronomic al județului Buzău, prin intermediul celor 5 Puncte Gastronomice Locale. La vernisajul expoziției a fost prezentată oferta a 5 puncte gastronomice, din toate zonele județului.

În premieră, expoziția este accesibilizată pentru persoanele cu deficiențe de auz, prin etichetarea obiectelor expuse și în limba semnelor, astfel încât informațiile referitoare la patrimoniu, precum și oferta cultural-turistică să fie transmise mai facil către această categorie de public vizitator.

Expoziția „Descoperă Buzăul – Patrimoniul de lângă tine” este organizată de Consiliul Județean Buzău, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Buzăului” și al Asociației Meșterilor Populari și Artiștilor Buzău.

Expoziția va fi deschisă în perioada 23 noiembrie 2023 – 23 februarie 2024, de luni până vineri, între orele 09.00 și 16.00.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și