De joi până duminică, în Capitală, se desfășoară ediția de primăvară a Târgului de Turism al României. Consiliul Județean Buzău va participa la târgul național cu două standuri, unul propriu, iar celălalt, în cadrul standului oficial al României. În cadrul evenimentului, vor fi promovate destinațiile de vacanță cele mai atractive ale județului, precum și cel mai recent teritoriu acreditat UNESCO, Geoparcul Internațional UNESCO „Ţinutul Buzăului”. Conducerea CJ Buzău își propune atragerea unui număr cât mai mare de turiști.
În perioada 23-26 februarie, Consiliul Județean Buzău va participa la Târgul de Turism al României. Cel mai mare eveniment al industriei ospitalității românești va avea loc în Capitală și va fi găzduit de Centrul Expozițional Romexpo. În cadrul evenimentului, vor fi promovate destinațiile de vacanță cele mai atractive ale județului, precum și cel mai recent teritoriu acreditat UNESCO, Geoparcul Internațional „Ţinutul Buzăului”. „Consiliul Județean Buzău va participa la târg cu două standuri”, anunță Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău.
La standul propriu al județului, pe parcursul a 4 zile, vizitatorii târgului vor avea ocazia să călătorească în „Ținutul Buzăului” prin intermediul expoziției fotografice „70 de milioane de ani de istorie a Pământului în 70 de fotografii”. Autori sunt 12 fotografi, amatori și profesioniști, din județul Buzău.
În cele 4 zile de târg, cei care doresc să dobândească mai multe cunoștințe despre județul Buzău o pot face printr-un joc de descoperire, răspunzând la întrebările puse de echipa Buzăului. Răspunsurile la întrebări pot fi regăsite fie prin intermediul celor 70 de fotografii din expoziție. La finalul jocului, vizitatorii care au răspuns corect la toate întrebările vor fi recompensați cu numeroase premii. Unul dintre premii va fi un sejur complet, într-un loc de vis din „Ținutul Buzăului”.
În sprijinul promovării elementelor de patrimoniu UNESCO, județul Buzău va prezenta la standul României și elemente de patrimoniu imaterial al județului, în cadrul expoziției de mărțișoare la care participă reprezentanți ai Asociației Meșterilor Populari, Asociația Zestrea Bisoceană și Școala Merei.
Petre Emanoil Neagu spune că participarea la edițiile precedente ale acestui târg național a adus un număr tot mai mare de turiști în zona de munte a județului.
Târgul de Turism al României va fi găzduit de pavilionul B2 al Centrului Expozițional Romexpo din Capitală. În zilele de joi, vineri și sâmbătă, târgul va fi deschis vizitatorilor între orele 10.00 și 18.00 iar duminică, între orele 10.00 și 16.00.


