Ruinele termelor romane, de la Pietroasele, vechi de peste 1.600 de ani, vor fi puse în valoare cu fonduri europene. Conducerea Consiliului Județean Buzău intenționeză să conserve şi să restaureze termele romane printr-un amplu proiect adoptat recent, în ședință, de către aleșii județeni.
Autoritățile buzoiene consideră că implementarea acestui proiect va fi un nou atu pentru turismul din județ. De altfel, Castrul Roman de la Pietroasele este unul dintre locurile preferate de turiștii din Buzău, și nu numai.
Istoricii spun că termele de la Pietroasele sunt realizate in secolul IV după Hristos, în perioada împăratului roman Constantin cel Mare, în contextul luptei cu goții care se aflau la nord de Dunăre. Acestea erau folosite de soldații romanii din Legiunea a XI-a Claudia, campați în nordul Munteniei. Băile termale erau realizate cu încălzire centrală, după modelul celor de la Roma.
În apropiere de acest loc, în urmă cu aproape 200 de ani, a fost descoperit tezaurul „Cloșca cu puii de aur”.