Publicat la: 16.09.2019. 17:41 / 402 views

TÂNĂR ÎNECAT LA BARAJUL SIRIU. POMPIERII ÎL CAUTĂ DE VINERI SEARA

Pompierii buzoieni şi scafandrii din Braşov şi Vrancea caută de vineri seara  trupul neînsufleţit al unui tânăr care a căzut din barcă în mijlocul lacului de acumulare de la Siriu. Misiunea echipajelor de căutare nu a avut însă succes până acum, zona de căutare fiind una extinsă.

cautari siriu 2Un apel la 112 anunţa vineri seară, în jurul orei 21.00, că un tânăr de 32 de ani din Făurei a căzut din barca sa în mijlocul lacului de acumulare de la Siriu. Imediat, spre locul indicat a fost dirijat un echipaj de pompieri de la staţia Mărunţişu în timp ce un altul a ajuns în zonă şi a ajutat ca zona să fie iluminată.

Pentru că nu l-au găsit vineri noapte, pompierii au reluat căutările sâmbătă, iar buzoienilor li s-au alăturat scafandrii de la ISU Braşov şi Vrancea.

Căutările decurg anevoios din cauza razei mari indicate ca fiind zona posibilă în care s-a înecat tânărul dar şi pentru că apa e foarte adâncă şi murdară, vizibilitatea fiind sub 5-6 metri.

Practic, pompierii au împărţit zona în care caută trupul tânărului. Căutările vor fi continuate până când trupul bărbatului va fi găsit.

Auraş Cherciu avea 32 de ani şi locuia în Făurei, judeţul Brăila. Era necăsătorit şi locuia cu mama sa, tatăl acestuia decedând acum câţiva ani. Bărbatul deţinea un service auto în oraş şi era un tânăr extrem de popular, cu un cerc foarte mare de prieteni. Apropiaţilor nu le vine să creadă că moartea l-a răpit dintre ei tocmai pe Auraş. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!