Luceafărul Buzău a avut parte de un adversar de calibru în etapa a cincea a Ligii I de futsal. Trupa locală a întâlnit ieri seară, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, pe FK Odorheiu Secuiesc, una dintre echipele care se luptă pentru titlu, iar diferența s-a văzut în cele din urmă pe tabelă: 1 la 5.
Buzoienii au încercat să țină pasul cu formația harghiteană și chiar au reușit să restabilească egalitatea, după ce oaspeții deschiseseră scorul. Luceafărul a avut și alte momente bune, însă Odorheiu Secuiesc a controlat mai bine jocul și a profitat de ocaziile avute, desprinzându-se decisiv în partea a doua.
Partida nu a fost lipsită de controverse. Mai multe decizii ale brigăzii de arbitraj au provocat nemulțumirea gazdelor, în special în faze în care situații asemănătoare au fost judecate diferit. Și unele intrări mai tari ale oaspeților au fost întâmpinate cu proteste din partea băncii și a jucătorilor buzoieni.
După cinci etape, Luceafărul Buzău ocupă locul al cincilea, cu șase puncte. Următorul meci va fi tot pe teren propriu, împotriva formației din Târgu Mureș, o altă echipă implicată în lupta pentru primele locuri.


