Mijlocul de octombrie a fost vârful de sezon în turismul de sfârșit de săptămână de la Vulcanii Noroioși. Peste 600 de bilete s-au vândut în weekendul trecut, mai multe decât în vară, iar numărul vizitatorilor ar putea fi și mai mare în aceste zile, cred administratorii rezevației naturale.
Turiștii care vin din toate colțurile țării sunt de-a dreptul fascinați de peisajele selenare. Oameni de toate vârstele petrec ore bune în aer liber și se bucură de vremea deosebit de frumoasă.
Temperaturile mari, ca de vară târzie, determină un număr foarte mare de turiști să vină la Vulcanii Noroioși. Turiștii ajung din toate colțurile țării ca să admire vulcanii unici în Europa. Printre ei sunt foarte mulți pensionari, oameni din zone rurale, care abia au încheiat muncile agricole.
După plimbare, turiștii au luat cu asalt pensiunile din zonă, acolo unde au fost răsfățați cu bunătăți locale. La loc de cinste stau preparatele în care se regăsesc delicioșii cârnați de Pleșcoi.
Rezervația Vulcanii Noroioși este întinsă pe o suprafață de 15 hectare și face parte din arealul geografic „Ținutul Buzăului”. De anul trecut, întreaga zonă a intrat în rețeaua Geoparcurilor UNESCO, iar numărul turiștilor care vin aici a crescut substanțial.





