Cu Ilie Stan la timonă, Gloria a scos din joben surpriza la Sfântu Gheorhge, reușind să se impună cu 2 la 1, grație golurilor lui Brobbey.
Cu un prim unsprezece de criză din cauza multelor accidentări, Gloria a suferit în primul sfert de oră, interval în care gazdele au trecut de două ori pe lângă deschiderea scorului. Railean, în mod normal a treia variantă pentru Eugen Neagoe, a intervenit bine la șuturile trimise de Skorup și El Sawy.
În minutul 18, Buzăul a deschis scorul la capătul unei faze frumoase, încheiată cu pasa trimisă în spatele apărării de către Jipa, către un Brobbey plasat excelent, la limita ofsaidului. Olandezul a trimis calm, cu latul, finalizând pe lângă Niczuly.
Același Railean a menținut-o pe Gloria în avantaj după ce în minutul 35 covăsnenii ticluiseră o fază aproape la indigo cu cea din care se marcase unicul gol. Neskovic a încercat să șuteze la colțul lung, însă moldoveanul Gloriei a parat in-extremis.
Cinci minute mai târziu, a venit golul gazdelor, o reușită de autor semnată de cel mai bun om al celor de la Sepsi. Oberlin a reluat din foarfecă, după o lovitură de colț, imparabil pentru orice portar.
La pauză, 1-1.

La doar câteva zeci de secunde de la reluare, Gloria a punctat din nou, după o combinație pe traseul Tavares – De Nooijer-Jipa. Tânărul împrumutat de la Sibiu n-a reușit o preluare fericită, însă balonul a ricoșat din Niczuly, ieșit la întâmpinare, în gamba lui Brobbey, apoi a intrat în poartă.
Golul din secunda 28 a părții secunde a „dezumflat-o”de tot pe Sepsi, din ce în ce mai precipitată și incoerentă pe faza de construcție, incapabilă să creeze un pericol real la poarta lui Railean.
Buzăul a mai avut ocazia unor șarje de contraatac, însă a preferat de fiecare dată posesia, în locul iureșului către careul advers. Gazdele, mai letargice decât de obicei, n-au mai avut decât o singură ocazie, prin Debeljuh.
Din fericire, croatul a trimis peste, cu capul, de la linia de șase metri. La final, 1-2, iar Gloria, cu 13 puncte, trage o gură mare de aer, lipindu-se practic de Slobozia, penultima din clasament. Cu 13 puncte, Buzăul le are în vizor pe Oțelul și Poli Iași, echipe cu care va juca pe tern propriu.