Primăria Buzău și Universitatea „Dunărea de Jos” îi anunță pe absolvenții de liceu, în special buzoieni, că sunt puse la dispoziția lor 60 de locuri la Buzău. Studenților li se oferă condiții excelente de studiu și practică. De asemenea, ei pot beneficia de stimulente financiare. Data limită pentru înscrieri este 20 iulie.
Anul trecut, autoritățile i-au îndemnat pe absolvenții de liceu să se înscrie la admitere, cursuri de zi pentru Buzău, la Universitatea „Dunărea de Jos”.
Deocamdată, în cadrul Consorțiului pentru Învățământul Dual și Tehnic Superior, proiectul care ar fi trebuit să fie finanțat de UE cu peste 25 de milioane euro pentru viitorul Campus Universitar supermodern, dotat cu laboratoare, ateliere și cu toate facilitățile posibile la nivel european și mondial, a fost scos de pe lista PNRR.
Cu toate acestea, Primăria Buzău a început o campanie de atragere a absolvenților de liceu din oraș, din județele apropiate și chiar de oriunde din țară, pentru a se înscrie anul acesta la admitere la Buzău, între 8 și 20 iulie.
Absolvenții de liceu din Buzău au la dispoziție 60 de locuri la taxă pentru programe de licență în sistem dual, dezvoltate în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și operatorii economici locali.
Oferta educațională este de câte 20 de locuri la Tehnologia Construcțiilor de Mașini (Facultatea de Inginerie), 20 la Inginerie Mecanică (Facultatea de Inginerie) și încă 20 la Ingineria Produselor Alimentare (Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor).
Pentru studenți vor fi asigurate stagii de practică pe timpul studiilor direct în companii, precum și oportunitatea de a lucra cu echipamente industriale moderne.
Studenții vor putea beneficia de burse și stimulente financiare oferite de partenerii economici.



