După o lună de la declanşarea lucrărilor de reabilitare pe strada Democraţiei, primul tronson a fost asfaltat în întregime. Astăzi a început turnarea primului strat de asfalt şi pe cel de-al doilea tronson. Şi parcările din zonă vor fi reconfigurate şi amenajate pentru a primi mai multe automobile.
Chiar dacă vremea ploioasă nu prea i-a ajutat, lucrătorii de la Urbis Serv au reuşit să termine de asfaltat primul şi cel mai lung tronson din strada Unirii.
A mai rămas doar o porţiune de trotuar nefinalizată, la care se lucrează susţinut.
Dacă vremea nu va pune piedici prea mari drumarilor, este posibil ca până la jumătatea lunii viitoare, strada Democraţiei să fie funcţională în totalitate.
Nici parcările existente din zona Democraţiei nu vor fi trecute cu vederea. Cea din apropierea bulevardului Unirii va fi asfaltată şi reamenajată pentru a putea primi mai multe autoturisme.
Aici va fi construită şi o gură de scurgere, care să preia apele pluviale şi a se elimina astfel inundarea parcării.
De asemenea, toate intrările şi ieşirile străzilor adiacente vor fi amenajate corespunzător, pentru o cât mai bună circulaţie.
(Corneliu Floricceanu)



