Trei nume noi s-au alăturat, azi, lotului condus de Costică Merşoiu. La cererea expresă a tehnicianului buzoian, Florin Neagu, George Mătase şi Florin Curcan au venit de la CS Poli Iaşi, echipă de Superligă. SCM a profitat şi de situaţia precară cu care se confruntă clubul din Moldova, pentru a-i înregimenta pe cei trei sportivi. Săptămâna viitoare, lotul Stejarilor ar putea fi întărit şi cu alţi jucători.
Neagu, Curcan şi Mătase sunt ultimele achiziţii reuşite de SCM Gloria. Cei trei rugbişti au venit la Buzău de la prim-divizionara SC Politehnica Iaşi, iar conducerea clubului speră ca plusul de experienţă să contribuie la realizarea obiectivului stabilit la începutul sezonului, calificarea în playoff. Toţi cei trei sportivi sosiţi la Buzău au evoluat la loturile naţionale de juniori şi sunt formaţi la centrul de excelenţă al RC Bîrlad.
Noile achiziţii ale Stejarilor şi-au dat acordul să semneze contracte valabile până la finele sezonului 2018-2019, în contextul în care CS Politehnica se confruntă cu o situaţie precară din punct de vedere material. Rugbiştii au declarat că n-au mai fost plătiţi de şase luni. A contat şi faptul că tehnician la Buzău este Costică Merşoiu, un nume în sportul cu balonul oval din România.
Zilele aceastea, clubul buzoian poartă tratative şi cu alţi sportivi. Deocamdată, conducerea grupării a refuzat să facă public vreun nume. (Andrei Solomon)


