Publicat la: 13.09.2019. 18:16 / 406 views

„STARE DE PERICOL”. PRIMA EXPOZIŢIE PERSONALĂ, SEMNATĂ CĂTĂLIN NEGOIŢĂ

Expoziţia „Stare de Pericol” este rezultatul pasiunii artistului amator Cătălin Negoiţă pentru artele plastice. Personajele din lucrările sale au forme rubensiene, dar în lucrări sunt ascunse şi simboluri din zilele noastre, pe care privitorul le va descoperi cu surprindere. Expoziţia de la Galeriile de Artă Buzău a fost vernisată ieri şi va fi deschisă până pe 27 septembrie.

vernisaj 1Pasiunea pentru artele plastice a economistului Cătălin Negoiţă este oarecum nouă.

„Stare de pericol” este prima sa expoziţie şi înseamnă, de fapt, sfârşitul unei etape din periplul său în lumea artelor frumoase.

Roadele celor patru ani de studiu şi de încercări sunt expuse la Galeriile de Artă ale Centrului Judeţean de Cultură şi Artă, în prima sa expoziţie de autor.

Cele mai multe dintre lucrările expuse sunt inspirate din picturile rubensiene dar în care autorul a integrat unul sau mai multe simboluri ale prezentului.

Un laptop, metroul, o maşină de spălat sau o dronă îi reamintesc privitorului că arta este nemuritoare şi străbate epocile de la desenele rupestre la marii maeştri şi până în zilele noastre.

Cine poate şti cum va arăta arta viitorului…

Expoziţia va sta pe simezele Galeriilor de Artă de pe bulevardul Bălcescu până pe 27 septembrie şi va putea fi vizitată gratuit.  (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!