Cu speranța că Rapidul va câștiga Liga Florilor, Gloria Buzău a stabilit deja prețurile de vânzare dar și mofalitățile de achiziționare ale biletelor pentru partida cu Zalăul lui Gherghe Tadici. Meciul este programat sâmbătă de la 11.
Pentru meciul cu HC Zalău, Gloria pune la dispoziția suporterilor bilete la un preț modic, de 20 de lei. Tichetele pot fi achiziționate deja din mediul online, dar vor putea fi cumpărate și în ziua meciului, de la casele de vânzare din Sala Sporturilor.
Gloria trebuie să câștige partida de sâmbătă și să spere, totodată, că Rapid București se va încorona campioană a Ligii Florilor.
Conform unui comunicat remis de gruparea buzoiană, copiii cu vârsta de până la 16 ani au acces gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza certificatului de naştere (în copie), a carnetului de elev sau a cărţii de identitate.
Însoţitorii copiilor, ce depăşesc vârsta de 16 ani, vor plăti biletul de acces, iar copiii vor avea bilete gratuite pentru locurile din imediata vecinătate. Totodată, sportivii legitimaţi la orice club sportiv din municipiul Buzău vor avea acces gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza legitimaţiei de sportiv, vizată pe anul în curs.
De asemenea, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele cu vârsta de peste 70 de ani vor avea accesul gratuit, în baza actului de identitate. Biletele gratuite vor putea fi ridicate de la casa de bilete de la Sala Sporturilor. Partida de sâmbătă dintre Gloria Buzău și HC Zalău se va disputa la matineu, de la ora 11:00.



