Gloria se desparte de Ovidiu Mihăilă, antrenorul care a dus-o, în două rânduri, în cupele europene. “Divorțul” este unul amiabil și se pare că șefii clubului buzoian au făcut tot ce le-a sta în putere, pentru a-l păstra pe sighișorean la echipă. Între timp, a fost găsit deja un înlocuitor, în persoana lui Aurelian Roșca.
Veste neașteptată de niciunul dintre fanii handbalului buzoian! Ovidiu Mihăilă se desparte de Gloria Buzău, după ce reușise să califice gruparea în cupele europene. Mutarea este confirmată și de clubul din Crâng, printr-un comunicat de presă.
“Sport Club Municipal Gloria Buzău anunță încetarea colaborării cu domnul Ovidiu Mihai Mihăilă, antrenor principal al secției handbal feminin, începând cu data de 30 iunie 2021, ca urmare a încheierii contractului de activitate sportivă.”
Situația contractuală a lui Ovidiu Mihăilă era una destul de delicată, el fiind delegat la Buzău de Steaua București, club cu care se afla sub contract. De altfel, Campus TV a relatat fapt în urmă cu câteva săptămâni. Șefii de la Gloria au făcut demersuri pentru a prelungi această delegare, dar, se pare, nu au ajuns la un consens cu gruparea militară.
Gloria a anunțat deja cine va prelua destinele tehnice ale echipei. Este vorba despre Aurelian Roșca. Ultima dată la Brăila, antrenorul craiovean are în CV câteva stagii la echipe importante, precum CSM, Oltchim, sau Râmnicu Vâlcea. Pe surse, fostul antrenor al Buzăului se va ocupa de conducerea tehnică a echipei masculine de handbal militare.


