ŞOC LA CJ BUZĂU! S-A ÎNTORS CRISTI BÎGIU! IATĂ PRIMELE DECLARAŢII!

ŞOC LA CJ BUZĂU! S-A ÎNTORS CRISTI BÎGIU! IATĂ PRIMELE DECLARAŢII!

Cristi Bâgiu a revenit azi la conducerea Consiliului Judeţean Buzău.

bigiuPrima măsură a fost convocarea unei şedinţe cu directorii din subordine. Apoi, pentru a stăvili solicitările numeroase din partea presei, Bîgiu a convocat după prânz o conferinţă de presă în care a precizat motivele care l-au determinat să revină la şefia CJ Buzău.

În scurta declaraţie făcută jurnaliştilor, Cristi Bîgiu a precizat că s-a întors pe scaunul de preşedinte cu gândul a de duce la bun sfârşit proiectele abandonate după arestarea sa din decembrie 2014.

Din punct de vedere legal, Cristi Bâgiu n-are nicio restricţie în a reveni pe postul de preşedinte al CJ Buzău.

Revenirea în funcţia a lui Cristi Bîgiu a fost posibilă după ce judecătorii de la Tribunalul Călăraşi au decis înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. (Mirela Copariu)

2 Comentarii la: “ŞOC LA CJ BUZĂU! S-A ÎNTORS CRISTI BÎGIU! IATĂ PRIMELE DECLARAŢII!

  1. Esti rau, vezi numai corupie peste tot, cand oamenii astia sunt atat de integri incat au dobandit averi uriase prin munca cinstita si onesta, in folosul tau, desigur.

    Stii doar ca orice om, cand n-are ce face, se apuca sa „munceste” pentru tine si alti nerecunoscatori, in loc sa stea si sa frece menta… e, si d-aia se baga tarele de d-astia in politica, ca vor sa munceasca pentru tine si unii, de atata munca, devin niste veritabile exponate, de ar putea sa asfalteze strazile doar calcand pe asfalt, la tonajul atins, vezi si pe la Primarie…

  2. Era normal să se întoarcă porcul la coteț. Ce va face de acum înainte,cum va primii șpaga, sub formă de bani,sau de nutreț?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și