Vestigiile din secolul XVIII, care au ieşit la iveală după scufundarea unei parcări din Râmnic, vor trebui protejate. Echipa de arheologi de la Muzeul Judeţean a finalizat cercetările preventive, care vor fi continuate doar după închiderea circulaţiei rutiere în zonă. Pentru a devia traficul auto în totalitate, este absolut necesară construirea unei variante ocolitoare a oraşului.
Municipiul Râmnicu Sărat este tăiat în două de drumul naţional E85 care face legătura între Moldova şi capitala României. Necesitatea construirii unei căi rutiere care să ocolească oraşul a devenit şi mai pregnantă odată cu descoperirea unui sit arheologic, aflat la limita drumului european.
Descoperirea de la Râmnic nu are deocamdată o valoare arheologică extraordinară, dar, în viitor, cercetările vor trebui continuate.
Până atunci, Primăriei îi va reveni sarcina de a conserva acest sit arheologic urban.
Conform unor statistici, prin Râmnicu Sărat trec zilnic aproximativ 6000 de tiruri. Din cauza traficului greu, în zonă se poate produce oricând o nouă prăbuşire, pentru că acolo a fost centrul comercial al urbei şi astfel de pivniţe erau folosite pentru depozitarea mărfurilor.
Pentru conservarea sitului arheologic urban, edilii vor trebui să consulte specialişi care să indice metoda cea mai potrivită. Totodată, ei vor trebui să ia toate măsurile de siguranţă pentru a preveni noi prăbuşiri, care să pună în pericol conducătorii auto.
Deocamdată, traficul dinspre Focşani a fost deviat pe străzi adiacente. (Corneliu Floriceanu)


