Sicriul cu trupul neînsufleţit al comandorului Petre Cătuneanu, pilotul elicopterului SMURD prăbuşit la Constanţa, a ajuns noaptea trecută acasă şi a fost depus la capela Bisericii Sfântul Ştefan de pe strada Frăsinet.
Însoţit de o gardă militară, comandorul Petre Corneliu Cătuneanu s-a întors acasă. A fost adus de la Constanţa cu o maşină aparţinând ISU, iar sicriul era acoperit cu drapelul naţional. Din cauza traficului îngreunat de ceaţă, mai bine de şase ore a durat ultimul drum al pilotului, de la Constanţa, la Buzău, Iniţial, se luase decizia ca sicriul cu trupul comandorului să fie depus la capela Catedralei Arhiepiscopale, după care familia a decis să fie depus la capela Bisericii Sfântul Ştefan de pe strada Frăsinet.
Zeci de prieteni, rude şi colegi au aşteptat ore în şir cortegiul să sosească. Aproape de miezul nopţii, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost dus pe umeri de jandarmi şi depus în biserica Sfântul Ştefan.
Imedit după depunerea sicriului în Biserică, rudele şi prietenii pilotului s-au adunat şi au asistat la prima slujbă de pomenire oficiată de preoţi. Toată noaptea, cunoscuţi, localnici dar şi oameni care au auzit de tragedie au venit la biserica unde a fost depus ca să aducă flori şi să-i aprindă o lumânare.
Comandorul Petre Cătuneanu va fi înmormântat mâine, cu onoruri militare, la Cimitirul Eroilor. Prefectura Buzău s-a ocupat de organizarea înmormântării, iar prefectul Maria Buleandră a transmis condoleanţe familiei.
Comandorul Petre Corneliu Cătuneanu avea 47 de ani, era angajat al Ministerului de Interne de 10 ani şi absolvise Şcoala Militară în urmă cu 23 de ani. Avea la activ 2.900 de ore de zbor, dintre care aproximativ 2.000 pe elicopter de tip EC 135.


