La Sărata Monteoru, prima seară de spectacol a revenit partenerilor din Chișinău. Seara a fost una de folclor, la care prietenii moldoveni se pricep ca nimeni alții, presărată și cu alte genuri de muzică, care au făcut-o și mai interesantă. Ca în fiecare an, artificiile au încheiat spectacolul, apreciat de miile de spectatori, care au mai rămas la un mic și la o bere, să-și împărtășească impresiile.
Prima seară din festivalul „ BuzăuFest și Zilele Chișinăului” de la Sărata Monteoru a aparținut fraților noștri de dincolo de Prut și invitaților acestora.
Vineri seara, de la ora 20, spectacolul a fost deschis de Marcel și Cornelia Ștefăneț, împreună cu proiectul Ethno Republic, care au asigurat acompaniamentul muzical pentru toți interpreții care au urcat pe scenă în acea seară memorabilă.
Următoarea interpretă de dincolo de Prut a fost Viorica Lupu, care a încălzit și mai mult atmosfera.

Fetele din Botoșani au fost invitate de cei de la Chișinău să-i însoțească la Monteoru și să cânte alături de ei.
Au urmat doi soți, amândoi interpreți de muzică populară, ea la voce iar el la instrumente de suflat.
Adriana Ochișanu, una dintre cele mai valoroase artiste din Republica Moldova a fost primită cu aplauze de publicul de la Monteoru, pregătit să joace pe ritmurile românești.
Deja lumea începuse să se prindă în hore și în sârbe și să joace după cum le țineau isonul prietenii noștri din Republica Moldova.

Până și „cei de dincolo” s-au simțit mișcați de ritmurile muzicii populare românești de pretutindeni.
Trupa Brio Sonores, alcătuită din patru băieți cu voci de aur, i-a purtat pe spectatori pe valurile muzicii și le-a încântat sufletele.
Prima seară de la Monteoru a fost încheiată de formația Ethno Republic și de un foc de artificii multicolor, declanșat la numărătoarea președintelui Neagu și a prietenilor de la Chișinău.


