Veste bună pentru buzoienii care așteaptă redeschiderea Talciocului. Directorul Piețe, Târguri și Oboare face eforturi pentru a obține aprobările necesare, astfel încât târgul să își poată primi duminică și comercianții și vizitatorii.
Conducerea Piețe, Târguri și Oboare face demersuri pentru ca autoritățile să aprobe redeschiderea Talciocului. De altfel, reprezentanții societății care se ocupă de organizare au dus la îndeplinire toate directivele ce le-au fost date pentru a intra în legalitate.
Vestea bună este că se încearcă redeschiderea Talciocului chiar în duminica ce urmează, dacă toate autoritățile implicate își vor da acordul.
Pentru a evita aglomerația, conducerea Piețe, Târguri și Oboare ia în calcul contractarea unei firme de pază sau chiar a polițiștilor locali, care să se asigure că vor fi respectate culoarele de intrare și ieșire. (Mirela Copariu)
SE DESCHIDE DUMINICĂ TALCIOCUL? SE FAC EFORTURI ÎN ACEST SENS
