Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a dat și ieri prilejul discuției legate de necesitatea consolidării imobilului în care funcționează Centrul de Transfuzie de la Buzău. Clădirea este în continuă degradare. Conducerea unității sanitare speră în derularea unui proiect aflat abia acum în atenția Ministerului Sănătății.
Crăpăturile, apărute de-a lungul timpului atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirii, sunt o dovadă a faptului că este necesară o intervenție la imobilul unde funcționează Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău. Una dintre încăperile din sediu a fost dezafectată din acest motiv. Demersurile pentru aprobarea unui proiect de consolidare datează de ani buni.
Expertiza tehnică de anul trecut a arătat că imobilul trebuie consolidat, iar anul acesta a fost depusă încă o solicitare la Ministerul Sănătății pentru realizarea unui proiect care să conțină și modernizarea, pe lângă consolidarea clădirii.
În cazul în care proiectul aflat în atenția Ministerului Sănătății va fi tergiversat, Consiliul Județean s-ar putea implica în realizarea unui parteneriat prin care să fie atrase fonduri europene.
Proiectul de consolidare și modernizare a clădirii Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău este estimat la aproape 4 milioane de lei.



