Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de astăzi, începând cu data de 1 iulie preţul apei potabile ar fi trebuit să crească cu 5 la sută pentru apă şi cu 3 la sută pentru canalizare.
Primul care a reacţionat a fost consilierul PNL Dorin Bădulescu, care a precizat că majorarea tarifelor nu se justifică, întrucît Compania de Apă Buzău practică cele mai mari preţuri din ţară.
O intervenţie în acest sens a avut şi consilierul judeţean PNL, Raul Florescu, nemulţumit de calitatea apei de la Buzău.
Compania de Apă a fost reprezentată de directorul economic şi de directorul tehnic. Aceştia au susţinut majorarea tarifelor din cauza inflaţiei şi a proiectelor cu finanţare europeană.
De la şedinţa de astăzi au lipsit 7 consilieri, majoritatea de la PSD, iar la vot, proiectul de hotărâre a picat. Foarte probabil proiectul va fi repus pe ordinea de zi la şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii, când PSD îşi va mobiliza corespunzător toţi consilierii. (Mirela Copariu)




PAI HAIMANAUA DE Dorin Bădulescu ARE 2000 RON DE PLATALA COMP.DE APA ,SARACIE MARE ,