SCOŞI DIN PLATĂ, PE BANDĂ RULANTĂ, APROAPE 3.000 DE BUZOIENI CU VENIT MINIM

SCOŞI DIN PLATĂ, PE BANDĂ RULANTĂ, APROAPE 3.000 DE BUZOIENI CU VENIT MINIM

Autorităţile continuă ofensiva împotriva beneficiarilor de venit minim garantat cărora li se oferă un loc de muncă, dar nu vor să se angajeze. Aproape 3.000 de buzoieni şi-au pierdut dreptul bănesc, după ce au refuzat o slujbă sau nu au dorit să participe la cursuri de calificare organizate de A.J.O.F.M.

bursa generala 2Politica de descurajare a comodităţii date de venitul minim garantat dă roade pe plan local. Dintr-un judeţ fruntaş pe ţară la numărul de beneficiari ai Legii 416, Buzăul tinde să coboare în clasamentul negativ. Asta pentru că responsabilii Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă au decis să nu mai accepte atitudinea buzoienilor care refuză un loc de muncă şi preferă să stea acasă, pentru a primi venitul minim. Astfel, aproape 3.000 de persoane au fost scoase de la plată pentru că au refuzat un loc de muncă sau pentru că nu au vrut să participe la cursuri de calificare.

Pe de altă parte, autorităţile spun că fiecare beneficiar de venit minim garantat trebuie tratat separat, având în vedere că nu toţi au posibilitatea să suporte costurile aferente unui loc de muncă.

Faptul că, din acest an, autorităţile nu mai tolerează lipsa de interes pentru un loc de muncă din partea celor cu venit minim garantat, se observă şi în rata şomajului de la Buzău. În premieră, după scoaterea din evidenţele A.J.O.F.M. a mii de şomeri, rata a coborât sub 8%. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și