Sâmbătă dimineață, satul Râmnicelul a fost introdus în carantină totală. Decizia autorităților a fost bazată pe focarul de Covid-19 dintr-o familie extinsă din localitate și ca urmare a refuzului localnicilor suspecți de a fi testați. Drumul național 22 Buzău- Brăila a fost închis. Autoritățile au stabilit mai multe reguli de carantină.

Sâmbătă dimineață, autoritățile județului au anunțat decizia de a plasa în carantină întreg satul Râmnicelu.
Măsura a fost luată în urma confirmării mai multor cazuri de coronavirus, dar și a faptului că, în ciuda încercărilor repetate ale epidemiologilor, însoțiți de forțele de ordine, de lideri ai comunității, persoanele din sat, contacți direcți ai pacientului zero, au refuzat testarea. În aceste condiții, localitatea a fost închisă, iar regulile de intrare și ieșire din zonă sunt stricte.
Forțe impresionante de jandarmi, polițiști și militari MApN sunt mobilizate la toate intrările și ieșirile din localitate, precum și în interiorul satului.
Și pentru populația din satul aflat în carantină au fost stabilite o serie de reguli. De asemenea, în permanență, starea de sănătate a cetățenilor cu diverse afecțiuni este monitorizată.
Carantina pentru satul Râmnicelu afectează și traficul pe DN 22 Buzău – Brăila. Circulația a fost închisă, conducătorii auto având mai multe variante ocolitoare.
În total, până în prezent, la Râmnicelu au fost confirmate 11 cazuri de Covid-19. (Mihai Bunăziua)


