SĂRBĂTOARE LA MONTEORU. SUTE DE TURIŞTI AU FOST PREZENŢI ÎN STAŢIUNE

SĂRBĂTOARE LA MONTEORU. SUTE DE TURIŞTI AU FOST PREZENŢI ÎN STAŢIUNE

Cea de-a opta ediţie a festivalului Zilele Monteorului a avut parte în weekendul trecut de o vreme excelentă. Sute de vizitatori au umplut staţiunea până la refuz şi au participat la spectacolele din festival. Cele două zile de sărbătoare s-au încheiat cu un impresionant foc de artificii.      

monteoru parada 1Ediţia de anul acesta a festivalului Zilele Monteorului a marcat şi împlinirea a 507 ani de la prima atestare documentară a zonei Sărata, dar şi aniversarea a 122 de ani de la înfiinţarea staţiunii balneare.

Cu acest prilej, a fost inaugurată şi o fântână decorativă, construită chiar lângă monumentul eroului necunoscut.

Ca în fiecare an, programul festivalului a inclus activităţi sportive, spectacole de muzică uşoară şi populară, un târg specific dar şi parada costumelor populare şi a automobilelor de epocă.

Defilarea trăsurilor trase de cai, a ansamblurilor folclorice şi a automobilelor de epocă din Buzău, în frunte cu fanfara militară, au atras turiştii veniţi la plajă.

Printre oaspeţii de seamă s-au numărat generalul Petrică Foca şi primarul Constantin Toma, care au venit la festival împreună cu soţiile.

Târgul tradiţional a dus lipsă de meşteri populari şi de produsele tradiţionale, specifice judeţului nostru.

Caldura  i-a facut pe participanţi să caute locuri umbrite sau alte metode pentru a se racori.

Jandarmii buzoieni au impresionat publicul cu câinii de luptă şi de urmă şi au vegheat să nu se întâmple nimic rău pe tot parcursul festivalului.

Programul artistic al festivalului a fost susţinut de ansamblurile folclorice din judeţ, de artiştii de la Centrul judeţean de Cultură şi Artă şi de interpreţi buzoieni. Vedetele celor două seri de spectacole au atras publicul ca un magnet.

În prima seară au performat Andreea Bălan şi F. Charm. Lorenna a făcut spectacol în a doua seară a festivalului.monteoru lorena

Până şi primarul comunei Merei, Ştefan Chircă, şi-a scos eşarfa oficială pentru a încinge o horă, chiar pe scenă.

Adriana Antoni, Ion Paladi, Nicolae Datcu, Mario Buzoianu şi ceilalţi interpreţi au ţinut publicul aproape de scenă.

Festivalul s-a încheiat cu un foc de artificii care a luminat toată staţiunea. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și