Buzăul este conectat la reţeaua comunităţilor francofone din România şi din alte ţări. Acest lucru a fost demonstrat astăzi, la Centrul Cultural Alexandru Marghiloman unde s-a sărbătorit Ziua Francofoniei. Cu aceeaşi ocazie a fost organizată şi cea de-a treia ediţie a evenimentului HAIKUNOI 2017. Invitatul de onoare al întâlnirii a fost Ambasadorul Elveţiei în România.
Centrul Cultural Francofon Buzău a organizat astăzi, în parteneriat cu Institutul Francez, Ziua Francofoniei. Evenimentul a fost găzduit de Centrul Cultural Alexandru Marghiloman, iar sub egida întâlnirii a avut loc şi HAIKUNOI 2017, ediţia a III-a. Invitatul de onoare a fost Ambasadorul Elveţiei în România.
La evenimentul HAIKUNOI 2017, au participat elevi de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Liceul Tehnologic Henri Coandă, şi de la şcolile Gimnaziale nr. 7 şi Ion Creangă.
În contextul aceluiaşi eveniment, elevii au postat poezii în limba franceză pe pagina de Facebook lansată de Institutul Francez din Bucureşti şi au prezentat, în mod inedit, aceste creaţii literare. (Mirela Copariu)


