Încă de dimineaţă, pe poarta Centrului de Transfuzie din Buzău, au început să intre personaje de basm şi eroi de desene animate.
Păcală, Scufiţa Roşie, Capra cu trei iezi sau Asterix s-au întâlnit aici pentru a dărui câteva picături din sângele lor pentru copiii bolnavi de cancer.
Acţiunea de astăzi a fost inspirată de o campanie de conştientizare a cancerului la copii, care a fost lansată pe un site de socializare.
Pentru a face şi mai atractivă această campanie, donatorii voluntari de astăzi au luat înfăţişarea unor personaje foarte cunoscute din basme şi a unor eroi din desenele animate.
Sângele donat va ajunge la copiii bolnavi de cancer, pentru ca aceştia să se mai poată bucura, în continuare, de poveştile cu zmei şi feţi-frumoşi şi de desenele animate.
(Corneliu Floriceanu)


