Noul Club al Seniorilor din Parcul Crâng le-a fost făcut cadou de Primărie jucătorilor de table, şah şi rummy de la Rotonda şahiştilor. După ce a fost renovat, igienizat şi dotat cu mobilier, centrală termică şi grup sanitar, cheile sediului le-au fost înmânate în luna decembrie, anul trecut. Din păcate, astăzi nu s-au prezentat la datorie şi am găsit lacătul pus.
Pe la începutul lunii decembrie, jucătorilor de şah, rummy şi table în aer liber din Crâng li s-a oferit de către Primărie un spaţiu la adăpost de vremea rece, într-o clădire dezafectată de lângă turnurile de apă.
Noua casă a fost predată ”la cheie”, renovată complet și dotată cu tot ceea ce este necesar în anotimpul rece pentru o bună desfășurare a competițiilor zilnice ale seniorilor practicanți de jocuri de masă.
A fost îndeplinită și cea mai stresantă doleanță a jucătorilor din Crâng, care erau nevoiți să meargă destul de des printre copacii din apropiere, aceea de a beneficia de un grup sanitar civilizat.
Dacă, pentru început, încăperile au fost dotate cu mobilier relocat de la fostele centre de vaccinare, anul acesta va putea fi achiziționat mobilier nou, specific pentru astfel de activități. Mai mult chiar. Noul Club al Seniorilor dispune de trei camere care sunt destinate pentru fiecare dintre disciplinele principale ale jocurilor de masă din Crâng, câte una pentru table, şah şi rummy.
De asemenea, noul sediu dispune şi de o curte spaţioasă unde maeştrii pot ieşi la aer.
Din păcate, astăzi, când am vrut să le facem o vizită şi să-i întrebăm dacă sunt mulţumiţi de noua locaţie în care să se adune pe timp de iarnă, am găsit lacătul pus pe poartă. Probabil că vremea încă rece şi distanţa până la noul Club al Seniorilor i-au îndemnat să nu iasă încă din case şi să mai aştepte un pic, până când vremea va fi mai prielnică.
Parcul mai are încă zăpadă pe alei, ceea ce a nemulţumit un buzoian, care ar fi vrut să se bage plugul şi acolo, dar nu i-a deranjat de fel pe cei care ieşiseră la alergare.
Heleşteul este îngheţat aproape în totalitate şi doar câteva răţuşte pescuiau la copcă, dar Crângul poate fi locul cel mai potrivit pentru buzoieni, pentru o plimbare în aer liber şi curat.


