S-a deschis Orășelul Copiilor. Start la distracţie, în Parcul Crâng

S-a deschis Orășelul Copiilor. Start la distracţie, în Parcul Crâng

Aseară, a avut loc deschiderea oficială a Orășelului Copiilor, dar și a Târgului de Crăciun din Parcul Crâng. Buzoienii au fost curioși să afle ce au pregătit autoritățile locale pentru sărbătorile de iarnă, așa că au venit în număr mare încă din prima zi a târgului. Timp de o lună, în fiecare weekend, pe o scenă amenajată lângă Obelisc vor avea loc concerte de la care nu vor lipsi vedete în vogă ale muzicii românești.

Mii de buzoieni au participat, în seara Zilei Naționale a României, la deschiderea oficială a Orășelului Copiilor din Parcul Crâng. Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național de către Alessia Drăgoiu, o tânără de 16 ani, din Buzău, elevă a Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”.

Evenimentul a continuat cu un concert susținut de îndrăgiți artiști locali, acompaniați de fanfara militară a Garnizoanei Buzău.

În Orășelul Copiilor din Parcul Crâng, distracția vine din orice colț! Mai multe utilaje de agrement au fost montate în zona Obeliscului, cei mai bucuroși fiind copiii.

Totodată, de la intrarea în parc și până în zona Obeliscului, peste 30 de căsuțe îi așteaptă pe vizitatori la Târgul de Crăciun, cu bunătăți culinare de sezon, dar și cu produse specifice sărbătorilor de iarnă. Primii vizitatori s-au arătat încântați de modul în care a fost amenajat, în acest an, Orășelul Copiilor.

Timp de o lună, în fiecare weekend, pe scena amenajată în mijlocul parcului vor avea loc concerte de muzică ușoară și populară, de la care nu vor lipsi vedete în vogă ale muzicii românești. Tot aici va fi organizată petrecerea de Revelion, eveniment al cărui cap de afiș va fi Ștefan Bănică junior.

Un comentariu la: “S-a deschis Orășelul Copiilor. Start la distracţie, în Parcul Crâng

  1. Orășelul este un fiasco, 15 lei sa arunci 3 mingii în niste conserve sau 15 lei sa învârti la o roată și apoi îți dă o chesti de 3 lei este aberant și de prost gust.O țigănie de prost gust, te lasă cu un gust amar și mă face să nu mai vizitez acest orășel. Adică vânzătorii ne cred așa de proști încât eu nu mai vreau să văd așa ceva. Mulți ori sa vina și o să le de a acești banii și aici îi încurajează și greșesc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și