Seceta care se face din ce în ce mai simţită în Bărăganul buzoian împinge lumea la disperare. Oamenii care privesc neputincioşi cum uscăciunea pune stăpânire pe culturi au ajuns să recurgă la datini străvechi pentru a atrage ploaia. Câteva femei şi trei copii din Smeeni au pornit într-un ritual de invocare a ploii, moştenit de secole din bătrâni sub numele de Caloianul.
Caloianul de la Smeeni a fost purtat de alaiul de femei şi de câţiva copii către Fântâna Tămăduitoare pe înserate. Cei care au trecut cu maşinile către Buzău au putut vedea grupul, în frunte cu un copil care purta o cruce veche, luată din cimitirul satului, o fetiţă cu o creangă de nuc şi Caloianul, o păpuşă din lut împodobită cu petale de trandafir, purtată de o tânără.
Pe tot traseul de peste trei kilometri femeile au bocit şi s-au rugat la Dumnezeu ca după acest moment să apară şi ploaia cea mult aşteptată.
La Fântâna Tămăduitoare de la Smeeni, grupul de săteni a pus păpuşa din pământ pe cursul unui firicel de apă. Cel mai adesea, Caloianul este confecţionat din lut, împodobit cu coji de ouă vopsite, păstrate de la sărbătoarea Paştilor. Ceremonialul Caloianului presupune bocirea trupului de lut şi înmormântarea sa într-un loc neumblat de oameni sau aruncarea lui într-o apă curgătoare. (Mirela Copariu)


