Înfiinţată în urmă cu 5 ani, asociaţia “Ridică-te şi umblă” are 18 filiale în toată ţara.
Filiala de la Buzău a fost inaugurată în weekend în prezenţa persoanelor cu dizabilităţi şi a însoţitorilor acestora. Filiala Buzău este condusă de coordonatorii zonali Adrian Andrei şi Ionel Turturică, cei care se vor asigura că ţintele asociaţiei vor fi atinse. E vorba de sprijinirea persoanele cu dizabilităţi să comunice, să socializeze, să se integreze în societate. De altfel, întâlnirea de la Buzău a fost una a normalităţii, nicidecum a dizabilităţii.
Asociaţia “Ridică-te şi umblă” are peste 2500 de membri în întreaga ţară şi îşi propune sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, de vedere de vorbire şi altele. Aceştia vor putea beneficia de consiliere, de asistenţă specializată, dar şi de întâlniri şi iniţiative care să îi facă să depăşească handicapul pe care îl au.
La eveniment au fost prezenţi şi oameni care prin puterea exemplului au demonstrat audienţei că în societatea românească este loc şi pentru persoanele speciale. Dar e nevoie de multă ambiţie şi muncă.
În perioada următoare, la Buzău vor avea loc evenimente dedicate persoanelor cu dizabilităţi. În cadrul întâlnirilor aceştia îşi pot prezenta problemele şi pot veni cu soluţii care să fie prezentate reprezentanţilor ministerelor de resort.
(Mirela Copariu)


