Dubla lansare de carte de la Poarta Crângului a fost si un pretext pentru ca numerosi oameni de cultură ai Buzăului – scriitori, istorici, jurnaliști – care n-au mai avut șansa să se vadă de ceva vreme, să se întâlnească într-un cadru organizat.


Cei aproximativ douăzeci de participanți au asistat la lansarea volumului de poezie ”Masca”, semnat de Emil Niculescu și ”Adeverul despre … Moartea lui Alexandru Marghiloman”, scrisă de Viorel Frîncu.
Chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă legată de sănătate, prolificul poet, scriitor, critic și istoric Emil Niculescu, a participat ”în tăcere” la întâlnirea cu confrații și prietenii săi.
Iată că, după Nicolae Peneș, autorul ”Lordului Valah”, Viorel Frîncu a pus în pagină o cercetare amplă despre Alexandru Marghiloman, un om politic nedreptățit de contemporanii săi, dar care face parte din istoria Buzăului.
Desfășurată sub sloganul ”Rezist pandemiei prin cultură”, întâlnirea unora dintre cei mai cunoscuți oameni de cultură ai Buzăului a fost prima la care au participat atât de multe personalități. (Corneliu Floriceanu)


