Municipalitatea îi invită pe buzoieni la revelionul organizat în Piaţa Dacia. Trupa „Voltaj” va face trecerea dintre ani, după care va urma un spectaculos foc de artificii. Şampaniile vor fi oferite de Primărie buzoienilor care vor fi împreună pe platou în noaptea dintre ani.
În noaptea de Revelion, platoul din faţa Palatului Comunal va deveni locul de întâlnire pentru miile de buzoieni, care vor sărbători împreună trecerea dintre ani.
Buzoienii vor primi înainte de miezul nopţii sticle de şampanie pentru a putea ciocni la miezul noptii.
Spectacolul de Revelion va incepe la ora 19 şi va continua până a doua zi, în jurul orei 1. (Corneliu Floriceanu)


