Rețea de trafic de droguri, destructurată. Cel mai tânar traficant avea 16 ani

Rețea de trafic de droguri, destructurată. Cel mai tânar traficant avea 16 ani

Poliţia a destructurat o grupare formată din 20 de traficanţi care se aprovizionau cu droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv de la persoane din Galaţi şi Brăila, pe care le vindeau la Buzău. În acest dosar, au fost făcute 32 de percheziţii domiciliare, în judeţele Buzău, Galaţi, Brăila, Vrancea şi Tulcea.

Din cercetări a reieşit că, din 2021 şi până în prezent, 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 56 de ani, s-ar fi constituit într-o grupare infracţională şi s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv de la persoane din Galaţi şi Brăila, pe care le-ar fi vândut în Buzău.  

De asemenea, o parte din droguri ar fi fost introduse, prin disimulare, în diverse penitenciare, unde ar fi fost vândute deţinuţilor.

În urma celor 32 de percheziții ce au avut loc în judeţele Buzău, Galaţi, Brăila, Vrancea şi Tulcea, au fost ridicate 90 de grame de substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive (80 de grame de materie vegetală tocată şi 10 grame de pulbere de culoare albă), 40 de grame de cannabis, 45 de seminţe de cannabis, 11.400 de lei şi 19 telefoane mobile.   Procurorii au decis ca 8 dintre persoanele bănuite, cu vârstele cuprinse între 17 și 38 de ani, să fie  reținute pentru o perioadă de 24 de ore. (Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și