Ceea ce ar fi trebuit să fie un sezon aniversar, pentru Gloria s-a transformat într-un adevărat fiasco. Fără posibilităţi financiare, şi poate din spirit de frondă împotriva deciziei FRF, roş-albaştrii nu s-au prezentat, azi, la meciul de baraj de la Satu Mare, împotriva formaţiei Olimpia. Buzoienii au preferat să moară fără luptă.
Final de sezon dezastruos pentru clubul fanion al fotbalului buzoian. După problemele financiare şi decizia FRF de suspendare a staff-ului tehnic şi a 14 jucători, Gloria nu s-a prezentat nici la meciul de baraj care trebuia disputat la Satu Mare, împotriva formaţiei din localitate, Olimpia.
Astfel, Gloria va pierde cu 3 la 0, la masa verde iar totul depinde de cum vor interpreta comisiile de la FRF regulamentul. Dacă partida va fi considerată ca parte integrantă a sezonului regulat, buzoienii vor lua drumul diviziei a V-a. Gloria a refuzat să joace şi meciul din penultima etapă a play-out-ului seriei I, cu CS Baloteşti, în semn de protest pentru sancţiunile record primite din partea forului român de specialitate. O variantă şi mai pesimistă ar fi desfiinţarea clubului, după un sezon în care s-a pronunţat, deja, falimentul
În ultimele săptămâni, situaţia clubului fanion al oraşului a devenit imposibilă, după ce societatea care administrează echipa a pronunţat falimentul iar împotriva staff-ului tehnic şi a 14 jucători au fost dictate sancţiuni între 2 luni şi 2 ani de suspendare. La ultimul meci, împotriva Bucovinei Pojorâta, Gloria a evoluat cu echipa de tineret, iar pe banca tehnică a stat Constantin Stan, antrenorul de la juniori. (Andrei Solomon)


