După producerea unor avarii la canalul Iazul Morilor, grădinarii nu mai puteau să-și irige culturile. La solicitarea lor, apa necesară a fost împinsă în sistemul de irigații ca urmare a folosirii unei pompe de mare capacitate. Primăria va repara avaria de pe canal în cel mai scurt timp.
Din cauza unei avarii pe canalul Iazul Morilor, grădinarii din Buzău nu au mai avut apă să-și ude culturile și s-au prezentat la Primărie, unde au solicitat ajutorul primarului Toma, care s-a ocupat personal de remedierea problemei.
Edilul șef a luat măsuri de urgență împreună cu primarul din Vernești pentru repararea unei vane defecte, care este destul de veche și care funcționa acolo de mulți ani.
A fost luată decizia să se devieze apa prin conducte pentru a asigura astfel o funcționare continuă a irigării grădinilor.
Primăria Buzău urmează să repare canalul Iazul Morilor, acolo unde s-a produs avaria în urmă cu o lună.
Pentru a putea fi executată lucrarea, primăria Vernești a predat în administrare Buzăului segmentul dun canal care le aparținea.
Între timp, ca urmare a colaborării strânse cu Prefectura și cu ISU Buzău, a fost adusă o pompă de mare capacitate care împinge apa din canal în sistemul de irigații.
Pompa va continua să funcționeze atâta timp cât va fi necesar, până când va fi rezolvată problema de la canal și grădinarii vor avea apă din belșug pentru a-și uda culturile.



