Remiză care nu ajută pe niciuna dintre combatantele aşa zisului derby judeţean. Gloria, virtual promovată, nu s-a dat la o parte din faţa Râmnicului, aşa cum se vorbea pe la colţuri, înainte de partidă. Din păcate, punctul obţinut de râmniceni nu-i ajută foarte mult, în cursa pentru evitarea retrogradării.
CSM Râmnicu Sărat şi Gloria Buzău au încheiat la egalitate, 1 – 1, derby-ul judeţean, după o partidă mult mai diputată decât se aşteptau microbiştii.
Cele două goluri s-au înscris într-un interval de un minut, Burlacu egalând pentru gazde, după ce Drăguţ deschisese scorul, cu largul aport al goalkeeperului râmnicean.
Ambele echipe puteau să mai marcheze de cel puţin trei ori, dar nehotărârea atacanţilor a pătrat egalitatea pînă la fluierul final.
Gloria continuă neînvinsă campania din liga a III-a şi este ca şi promovată în B. Râmnicenii, cu o zestre de 15 puncte, se află la cinci lungimi distanţă de Botoşani II, prima echipă situată deasupra liniei roşii. (Andrei Solomon)


