FC Buzău prelungește seria invincibilă în liga secundă, după remiza de la Timișoara, cu Ripensia. Gazdele, cu un nou antrenor în persoana lui Florin Fabian nu prea au reșit să pună probleme, cel puțin până în minutul 30, atunci când Ciobanu a fost eliminat, după o lovitură cu cotul. Chiar și fără aportul căpitanului, Buzăul a continuat să domine creându-și și două ocazii bune de gol până la pauză, prin Munteanu și Chică Roșă.
În al doilea mitan tot Buzăul a fost la cârma jocului, în ciuda faptului că elevii lui Cristi Pustai evoluau în inferioritate numerică. Gaitan și Oltean puteau semna golul victoriei pentru oaspeți, însă șuturile acestora nu au fost calibrate corect. În cele din urmă, în urma unui meci mai mult de luptă, ambele combatante s-au mulțumit, cu câte un punct.
Grație punctului obținut, Buzăul urcă pe locul 5, la egalitate cu CSA Steaua, dar cu un golaveraj mai bun.
FC Buzău: R. Stoian – R. Șt. Zamfir, Vîrtej, Wiktroski, Tud. Oltean – Gaitan, A. Lopez – Al. Munteanu, Ekollo (Cârstocea 58′), Cr. Ciobanu (cpt.) – Chică-Roșă
Rezerve: Cr. Avram – Ghinga, Cip. Petre, Pațurcă, Kanda, A. Manea, Oteliță, Dr. Lazăr
Antrenor: Cristian Pustai


