La o săptămână de la puternicul incendiu izbucnit la cel mai nou parc fotovoltaic din județul Buzău, la Stâlpu, în sfârșit vine și reacția oficială a companiei care dezvoltă proiectul. Trustul Campus Media Buzău a solicitat un punct de vedere din partea investitorilor încă din data de 27 august, pentru a putea creiona întregul tablou al evenimentului mediatizat și de presă centrală. Astăzi, pe e-mail, a sosit și răspunsul. Referitor la cauza incendiului, deși ISU Buzău a avansat o cauză probabilă, compania străină evită să dea vreun indiciu, precizând că, în continuare, colaborează cu autoritățile pentru a se afla ce a provocat acest incident.
CINE DEȚINE PARCUL
Parcul solar hibrid este deținut de compania elenă Motor Oil Renewable Energy (MORE).
Este în probe de la începutul lunii iulie, atunci când MORE chiar anunța oficial despre două premiere pentru companie, cu ocazia dării în folosință a investiției:
“Stîlpu 2 este primul proiect internațional al MORE care intră în etapa operațională și, totodată, primul proiect energetic hibrid al companiei, care combină producția de energie regenerabilă cu stocarea energiei în baterii. Proiectul include o centrală fotovoltaică cu o capacitate de 63 MW și un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de 10 MW / 21 MWh. Se estimează că acesta va genera aproximativ 76 GWh de energie electrică anual – suficient pentru a acoperi necesarul de energie al aproximativ 32.000 de gospodării – și va contribui la evitarea emisiilor de peste 26.000 de tone de CO₂ în fiecare an.
Odată cu începerea operării în regim de testare, MORE își consolidează prezența activă pe piața energiei regenerabile din România, își extinde amprenta geografică și își întărește poziția regională în Europa de Sud-Est.
În același timp, proiectul reprezintă un reper important pentru activitatea MORE în domeniul Energy Management & Trading. Compania este deja activă pe nouă burse de energie din Europa Centrală și de Sud-Est, având o prezență solidă pe piețele regionale de energie electrică. Adăugarea unor active de producție în România consolidează și mai mult capacitatea MORE de a integra administrarea activelor de producție de energie regenerabilă și a sistemelor de stocare în baterii cu activitatea de tranzacționare a energiei electrice la nivel regional.
Acest moment reprezintă primul pas în strategia companiei de a se extinde dincolo de piața din Grecia, având ca obiectiv construirea unui portofoliu solid de proiecte de energie regenerabilă și de stocare a energiei în Europa de Sud-Est.”, anunțau investitorii greci de la MORE, la începutul lunii iulie, despre parcul fotovoltaic din județul Buzău.
Compania MORE: Continuăm să cooperăm pe deplin cu autoritățile
În răspunsul oficial transmis redacției noastre, reprezentanții Motor Oil Renewable Energy vin cu date despre componenta afectată, cum au acționat responsabilii parcului, compania ținând să sublinieze că incendiul nu a provocat victime în rândul personalului. În plus, își rezervă dreptul de a nu se pronunța cu privire la cauza incendiului, cât timp încă este o anchetă în desfășurare.
“Incidentul a avut loc la o instalație aferentă centralei noastre fotovoltaice, situată în cadrul amplasamentului proiectului Stîlpu, în data de 26 august. Zona afectată a fost izolată prompt, iar procedurile de intervenție în caz de urgență au fost activate imediat, în coordonare cu autoritățile competente.
Incidentul a fost soluționat în totalitate, fără victime sau vătămări ale personalului. Centrala fotovoltaică a fost deconectată temporar de la rețea, ca măsură de precauție, și și-a reluat funcționarea la capacitate maximă în ziua următoare.
Cauza incidentului face în continuare obiectul unei anchete oficiale. În această etapă, incidentul nu afectează situația generală a proiectului fotovoltaic.
Continuăm să cooperăm pe deplin cu autoritățile.”, precizează compania, prin intermediul PR-ului Stamatis Sellas.
Răspunsul oficial, în limba engleză, îl puteți vedea mai jos.

CE A ANUNȚAT ISU cu privire la cauză
În dimineața zilei de 28 august, ISU Buzău transmitea următorul mesaj către presă: “Referitor la incendiul izbucnit pe raza localității Stâlpu, la depozitul de stocare a curentului electric în baterii, a fost stabilită cauza probabilă a incendiului, acesta fiind efectul termic al unui conductor electric defect.”



