Un nou recital din seria celor susținute de orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian”pentru buzoieni va avea loc mâine. Doritorii pot merge la sediul central al Muzeului Județean pentru a urmări live concertul. Intrarea este liberă.
„Keeping The Exhibition Alive” este un program comun al Muzeului Județean Buzău care împreună cu Liceul de Arte „Margareta Sterian” oferă buzoienilor concerte gratuite, încă de acum patru ani.
Următoarea reprezentație pregătită pentru buzoieni de elevii de la „Arte” va avea loc chiar mâine, într-una din sălile expozițiilor de bază de la sediul central al Muzeului.
Orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian”, dirijată de profesorul Florentin Boroghină și formată din elevii liceului, vă așteaptă mâine la ora 12.30 la concertul lunii octombrie pentru a vă oferi un regal muzical. Intrarea este liberă.


