Provocare utilă pentru elevii Colegiului Tehnic. Conducerea şcolii a lansat un concurs pentru cea mai frumoasă clasă, iar elevii s-au apucat de curăţenie şi de redecorare pentru a câştiga unul dintre cele trei premii. După multă muncă şi implicare, astăzi juriul a deliberat. Activitatea a făcut parte dintr-o serie de astfel de acţiuni desfăşurate la nivelul unităţii de învăţământ în cadrul săptămânii Şcoala Altfel.
În această săptămână, la Colegiul Tehnic s-a desfăşurat un concurs inedit lansat de conducere pentru cea mai frumoasă clasă. Astfel, elevii au fost provocaţi să îşi amenajeze clasele după propriile gusturi, să îşi cureţe băncile, astfel încât să înveţe cu drag în ele. Cei mai mulţi dintre ei au şi văruit pentru a schimba radical imaginea clasei.
Unele dintre clase au fost atât de schimbate, încât membrii juriului au rămas uimiţi de iniţiativa elevilor şi a diriginţilor care s-au implicat în concurs.
Foarte apreciate au fost şi clasele în care s-au pictat pereţii, ori cele care au fost schimbate total doar printr-o curăţenie radicală. După lungi deliberări, juriul a reuşit să stabilească şi cine sunt câştigătorii. Locul I a fost ocupat de clasa ai cărei pereţi au fost decoraţi cu imagini reprezentative din lume dar şi din proiectele la care au participat elevii, pe locul II s-au situat elevii care au transformat o clasă dintr-una insalubră în una foarte primitoare, iar pe locul III s-au clasat elevii şi diriginta care au înfiinţat de la zero o clasă.
Concursul a făcut parte dintr-o serie de activităţi desfăşurate la nivelul Colegiului Tehnic cu ocazia săptămânii Şcoala Altfel.
După o săptămână plină, elevii Colegiului Tehnic vor petrece astăzi la Balul Bobocilor organizat cu mare fast şi la care se promit momente artistice savuroase. (Mirela Copariu)


