La propunerea procurorilor de caz, Judecătoria i-a prelungit mandatul, cu 3 zile înainte de expirarea primelor 10 zile de arest preventiv, dictate săptămâna trecută de aceeaşi instanţă. De această dată, mandatul a fost emis pe o perioadă de 20 de zile. Avocaţii profesorului Leon Rusu, acuzat de corupţie sexuală, au declarat recurs şi au solicitat totodată eliberarea condiţionată sub control judiciar, cereri care vor fi analizate, zilele acestea, de Tribunal, respectiv Judecătorie. Surse din rândul anchetatorilor ne-au relatat că la şedinţa de judecată de ieri după-amiază profesorul Leon Rusu a avut o declaraţie interesantă: „Eu apreciez că nu am avut un comportament anormal faţă de eleve dar îmi cer scuze faţă de părinţi şi copii dacă gestul meu a fost interpretat greşit!” ar fi spus profesorul Leon Rusu.
Reamintim că, în acest caz, Poliţia s-a sesizat din oficiu cu privire la comportamentul dascălului pe care l-a avut în ziua de 5 iunie, atunci când a mers băut la ore. Mai multe eleve dar şi două profesoare de la Şcoala nr. 1 din Buzău, audiate de Poliţie, au susţinut că profesorul Leon Rusu a avut un comportament obscen. Elevele au precizat că în timpul cursurilor, cadrul didactic le-ar fi pipăit în zone intime iar cele două profesoare au declarat că al lor coleg de breaslă le-a făcut avansuri.


