Plata dobânzilor afarente unor drepturi băneşti câştigate în instanţă de profesori se amână la nesfârşit. Primăriile refuză să achite banii, iar Guvernul nu dispune de sumele necesare. Liderii de sindicat spun că vor trece la executări silite.
În urma unor procese, profesorii buzoieni au beneficiat de plăţi ale unor drepturi băneşti restante, ca urmare a nerespectării legii prin care veniturile le-au fost majorate cu 50%. Plăţile respective nu au conţinut, însă, şi dobânzile aferente întârzierii acordării de salarii majorate. Noul Guvern a anunţat că, deocamdată, nu dispune de fonduri pentru plata dobânzilor.
Între timp, liderii de sindicat din educaţie vor să se îndrepte către primării şi le vor soma să achite banii, iar în caz contrar vor deschide procedurile de executare silită.
Cadrele didactice au de recuperat dobânzi între 4.000 şi 8.000 de lei. (Mihai Bunăziua)


