Liderii PRO România Buzău anunță că sunt în plină campanie de înregimentare de membri de la alte partide. Ușa este deschisă pentru toți, cu o singură condiție: să nu fie “penali.”
Astăzi, liderii locali ai PRO România au organizat o conferință de presă, pentru a anunța că mai mulți membri PSD, unii dintre ei aleși locali, au decis să se înscrie în partidul lui Ponta și că, în perioada următoare, vor exista și alte mișcări de trupe dinspre social-democrați, dar și din tabăra liberalilor buzoieni. În acest context, șefii de la PRO România au precizat că ușa partidului este deschisă, cu excepția celor care au probleme penale.
Potrivit liderilor organizației, din ce în ce mai mulți buzoieni aleg să se înscrie în Pro România.
Până acum, cea mai importantă înregimentare la PRO România Buzău este a fostului prefect Carmen Ichim, care a anunțat că va candida la alegerile locale. (Mihai Bunăziua)


