Publicat la: 08.08.2019. 18:28 / 1.217 views

PRIZONIERE EVADATE DIN VIAŢA DE COŞMAR. CENTRUL SPECIAL, LINIŞTE PENTRU VICTIMELE VIOLENŢEI

Au fost prizonierele bărbaţilor pe care i-au ales să-şi întemeieze o familie. Şi-au făcut curaj şi, alături de copii, au evadat din teroarea de acasă. Cu lacrimi în ochi, ele povestesc despre coşmarul pe care l-au trăit în urma bătăilor primite de la parteneri. Vorbim despre femeile care au găsit refugiu în singurul centru special pentru victimele violenţei în familie din judeţul Buzău. Citiţi un reportaj realizat în locul în care se nasc speranţe pentru o nouă viaţă.

mama copil 1Am stat de vorbă cu două dintre victimele violenţei în familie, găzduite la singurul centru special din judeţul Buzău. Una dintre ele, o tânără cu două fete de 15, respectiv 8 ani, trecută prin clipe de coşmar, din cauza bărbatului pe care l-a cunoscut în urmă cu 16 ani. Teroarea a început după naşterea primei fete, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei partenerului. Din păcate, furia se manifesta şi asupra copiilor. În toţi aceşti ani, singurele perioade de linişte pentru ea şi pentru cele două fete au fost când bărbatul a stat în închisoare, condamnat pentru alte fapte de violenţă. În tot acest timp, nu a avut curajul să îl părăsească pe bărbat, de teama urmărilor şi pentru că a crezut că nu are unde să se refugieze.

În urmă cu o lună şi jumătate, încă un episod de violenţă a pus capac, iar tânăra a apelat la autorităţi. Nu mai vrea să ştie de cel care i-a transformat viaţa în coşmar, alături de cele două fete, şi îşi va găsi o nouă casă cu ajutorul celor de la centru.

O altă victimă din centru, sosită de câteva zile, ne povesteşte prin ce a trecut. Născută în Polonia şi ajunsă în Spania, femeia a cunoscut un buzoian cu care are două fete, una de 8 ani, cealaltă abia născută de aproape două luni. După mai mulţi ani petrecuţi în străinătate, ei s-au întors în Buzău, la casa natală a bărbatului. Aici a început teroarea, tot din cauza consumului de alcool. Nici măcar atunci când femeia era însărcinată, individul nu s-a oprit. La multe dintre bătăi a asistat îngrozită şi fata cea mare.  Împotriva bărbatului a cerut şi obţinut orin de protecţie. I-ar mai acorda o şansă, dar cu anumite condiţii.

Urmările violenţei în familie sunt adânci în timp, mai ales pentru copiii care trăiesc într-un astfel de mediu. Ajunse într-un mediu protector, unde şi-au format deja o nouă familie, ambele femei nu evită să le sfătuiască şi pe alte victime ale violenţei să apeleze la autorităţi.

Centrul special din judeţul Buzău oferă mai multe servicii pe lângă găzduirea femeilor terorizate de parteneri.

În prima jumătate a anului, numărul cazurilor de violenţă în familie a crescut, cum şi numărul ordinelor de protecţie emise pe acest fond sunt tot mai multe. Cazuri precum cele prezentate de noi mai există în comunitate. Din păcate, nu multe ajung în atenţia centrului de protecţie, deşi aici victimele au parte de tot sprijinul pentru a depăşi situaţiile grave şi pentru a-şi reface viaţa… (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!