Primul amical al anului. Metalul joacă mâine cu tineretul Farului

Primul amical al anului. Metalul joacă mâine cu tineretul Farului

După reunirea de la începutul lui ianuarie, cei de la Metalul dispută mâine primul amical din intersezon. Buzoienii  joacă acasă, cu Farul Constanța, echipa de tineret, un meci care deschide agenda partidelor de verificare pentru alb-albaștri. Partida se joacă de la 12.30.

Între timp, Metalul s-a despărțit în această pauză de iarnă de trei jucători. Este vorba despre Charles Acolatse și de Alex Anton, jucători care au reziliat amiabil. Al treilea, Dani Mihai, a pus ghetele-n cui la doar 23 de ani, preferând să aleagă o altă carieră, în afara granițelor.

Lista achizițiilor celor de la Metalul este însă una foarte interesantă. Conducerea clubului poartă negocieri cu Eduard Lambrinoc, fotbalist care a jucat în tur la Voluntari. De asemenea, se discută cu Alexandru Dane, de asemenea un jucător de perspectivă, care a evoluat până în această iarnă la Steaua București.

Nu în ultimul rând, la buzoieni va juca mâine un mijlocaș nipon, sosit recent în România.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și